ro | en

Novensys in Presa

www.centruldepresa.ro: "Novensys este finalist la Premiile "European IT Excellence Awards 2011"

31.01.2011

Bucureşti, 31 ianuarie 2011 – Novensys Corporation a fost nominalizat la premiile „European IT Excellence Awards 2011”, printre cele mai prestigioase premii ale industriei IT europene. Astfel, Novensys a intrat în lista nominalizarilor pentru un premiu chiar în primul an de participare la categoria Communications & Mobility, cu soluţia eRovinieta, proiect dezvoltat pentru Compania Naţionala de Autostrazi şi Drumuri Naţionale din România.


„Este prima data când participam la un eveniment de o asemenea anvergura. Faptul ca am fost nominalizaţi ne face sa fim mândri de munca şi eforturile depuse în proiectul Rovinieta, confirmând înca o data valoarea echipei şi calitatea serviciilor oferite beneficiarilor noştrii prin soluţiile inovative implementate. Speram ca viitoarele participari ale proiectelor noastre sa ne califice ca finalişti la cât mai multe categorii şi mai mult decât atât, prin premiile obţinute sa ridicam gradul de conştientizare la nivel naţional şi regional al calitaţii industriei IT din România”, a declarat Cezar Golumbeanu, CEO & President of the Board, Novensys.


Anul acesta câştigatorii competiţiei vor fi anuntaţi în cadrul Galei Premiilor de Excelenţa IT Europa, care va avea loc pe 10 februarie, la Hotel Marriott Grosvenor Square. În competiţie s-au înscris participanţi din 32 de ţari, demonstrând talentul comunitaţii IT din toata Europa prin calitatea înscrierilor. Dintre toţi cei înscrişi, au fost selectate 62 de companii din 23 de ţari europene.


“Juriul a fost impresionat de calitatea tuturor aplicaţiilor, îndeosebi de eforturile depuse pentru prezentarea acestora. Am remarcat un mare entuziasm din partea industriei pentru aceste premii”, comenteaza John Chapman, Editorial Director la IT Europa, care a adaugat “Soluţia pentru CNADNR înregistrata de Novensys demonstreaza ingeniozitate şi un real talent in a aborda şi rezolva problemele clienţilor. Membrii juriului au fost foarte impresionaţi şi au nominalizat compania Novensys drept finalist la categoria “Communications & Mobility” la premiile europene de excelenţa în IT (European IT Excellence Awards)”.


Despre Novensys Cu o experienţa de peste 10 ani  în soluţii integrate pentru managementul informaţiei, Novensys este specialistul care integreaza doar cele mai inteligente soluţii pentru managementul informaţiei de la marii dezvoltatori de tehnologie la nivel internaţional. Novensys este Premium Business Partner Motorola, Business Partner pentru furnizorii Zebra, Datalogic, Printronix şi Psion Teklogix. Portofoliul Novensys reuneşte platforme software şi infrastructura hardware pentru Enterprise Resource Planning, Supply Chain Management, Customer Relationship Management, Business Intelligence.


Premiile „European IT Excellence Awards”, organizate de IT Europa, sunt susţinute de grupul pan-European de publicaţii, 8020 EUROPA, şi vor fi promovate printr-o campanie extinsa de marketing, atât pe suport print cât şi online. Comunicaţiile şi mobilitatea schimba modul în care organizaţiile şi indivizii interacţioneaza. Premiul secţiunii “Communication& Mobility” cauta sa ofere recunoaştere celor mai inovative soluţii software de comunicaţii şi mobilitate din întreaga industrie.