ro | en

Novensys in Presa

Novensys se asteapta la afaceri in stagnare, dupa avansul de 8% din prima jumatate a anului

29.09.2009


Integratorul local de solutii pentru managementul informatiei, Novensys, se asteapta pentru anul fiscal curent la afaceri in stagnare fata de anul trecut cand a avut un rulaj de 17 milioane de euro, desi, spune presedintele companiei, Cezar Golumbeanu, eforturile depuse pentru aceiasi bani sunt mult mai mari.
In 2008, Novensys isi propunea un venit de 30 de milioane de euro pentru anul acesta, insa criza a schimbat tintele integratorului. Dupa prima jumatate de an, compania a avut un rulaj de aproape sase milioane de euro, in crestere cu 8% fata de perioada similara a anului trecut. “Credem ca vom incheia 2009 cu o cifra de afaceri comparabila cu cea din 2008, eforturile sunt insa importante pentru ca piata nu manifesta aceeasi deschidere fata de investitii in eficientizarea fluxurilor de business”, a declarat pentru “Financiarul” reprezentantul Novensys.
In ceea ce priveste marja de profit, in prima jumatate de an aceasta a fost de 6%. Totusi, spune Golumbeanu, nu profitul este principalul obiectiv al companiei, ci pozitia pe piata. “Novensys este un integrator de solutii pentru managementul afacerii, iar ultimii ani au adus cresteri importante la nivelul cotei de piata. Ne dorim sa continuam cresterea pe acest segment si consideram acest obiectiv ca fiind prioritar in 2009”, a declarat Golumbeanu.



Clientii IMM-uri, afectati de criza



Un alt obiectiv declarat pentru acest an era segmentul companiilor mici si mijlocii, alaturi de companii mari si foarte mari. Daca vanzarile pe segmentul corporate au crescut, in zona intreprinderilor mici si mijlocii procentele au fost in scadere. “Rezultatele bune au avut produsele care se adreseaza segmentului corporate: solutii de management, produse de optimizare a proceselor de business, segment pe care Novensys este lider. Scaderi importante au fost inregistrate la produsele si solutiile care se adreseaza segmentului Small& Medium Enterprise (IMM), precum si anumitor industrii verticale mai puternic afectate de criza economica, cum ar fi cea de logistica”, a mai declarat Golumbeanu.



Intarzierea platilor a afectat cash flow-ul



Efectele crizei se resimt si la nivelul relatiei cu clientii, in special prin intarzierile din ce in ce mai mari la plata unor servicii contractate. Potrivit lui Golumbeanu, aceste intarzieri au efecte evidente asupra cash flow-ului. In acelasi timp, Novensys a negociat cu furnizorii sai relaxarea termenelor de plata. “Microsoft a acordat companiei Novensys o inlesnire de plata constand in esalonarea platilor pentru proiectele semnate la final de 2008 sau inceput de 2009. Si Oracle a manifestat o mai mare deschidere pentru solutionarea unor situatii dificile printr-o formula de tip back-to-back, adica efectuarea platilor in functie de evolutia proiectului la client”, a mai declarat Golumbeanu.
La nivel intern, compania nu a operat reduceri majore de costuri, ci a optat pentru un proiect de management al proceselor de business inceput inca de anul trecut, despre care directorul Novensys apune ca a ajutat compania sa utilizeze mai bine resursele si sa se focuseze pe zonele de activitate cu potential.